Ca la 22 de ani - un altfel de cadou

12 ani aveam în poză. Era ultima zi de școală și abia așteptam să se termine. Când mă gândesc la perioada gimnaziului am în minte presiunea de a face bine și de a fi bună, anxietatea și frustrarea de a fi catalogată ca ”diferită”, dificultatea de a mă conforma, bullying-ul (prin perioada aia mi-a fost furat jurnalul din bancă și citit de cineva în curtea școlii), furia (atunci când primeam palme peste fund) și sentimentul de neputință. 

Pentru mine, toate acestea au venit în contextul în care ”aveam aere de stâină” pentru că nu fusesem acolo din momentul zero. Într-un fel, în primii mei ani de școală am avut cerințe educaționale speciale (în condițiile în care ț, ș, ă și mai ales â au fost monștrii neînțeleși, pentru că învățasem să scriu în altă limbă, iar apoi a apărut geometria în peisaj, care m-a făcut la un punct să încep să plâng cu suspine la oră după un acces de furie). 

Școala generală n-a fost o perioadă ușoară și știu atâția copii care trec prin lucruri și mai rele. Și mai știu că sunt atâtea organizații care fac lucruri pentru ei - în mod direct, oferind ceva, sau indirect, educând un sistem veștejit să fie înțelegător și inclusiv.

Să vă mai spun că mie nu mi-a plăcut niciodată ziua mea? Simțeam că nu merit atenția și cert e că nici nu îmi plăcea. Mă simt prost când primesc cadouri și am sentimente de vinovăție că nu am ce da înapoi. Așa că de ziua mea, la 22 de ani, vreau ca acele cadouri să se transforme în ceva cu adevărat valoros.

Sunt alături de Fundația Romanian Angel Appeal, care lucrează tacticos cu #CEnuSevede pentru a schimba în bine viața copiilor cu Cerințe Educaționale Speciale. Un soldățel în lupta cu nedreptatea, un soldățel pentru Simina de acum 10 ani, care avea nevoie de cineva să îi spună că lucrurile se vor schimba. 

Și un soldățel pentru Simina de acum, care are nevoie de energie pentru a schimba ceva. Puteți fi alături de mine printr-o donație sau mai bine spus, o armă pentru soldățel. Promit că va fi folosită cu grijă.